marți, 26 decembrie 2017

Anul Nou 2018


vineri, 15 decembrie 2017

ȘEDINȚA CONSILIULUI DIRECTORILOR ȘCOLILOR PROFESIONALE DIN ZONA DE NORD



ȘEDINȚA CONSILIULUI DIRECTORILOR
ȘCOLILOR PROFESIONALE
DIN ZONA DE NORD

La data de 07.12.2017, în Școala Profesională or.Cupcini s-a desfășurat ședința consiliului directorilor școlilor profesionale din zona de nord.
Tema acestei ședințe - Impactul participării instituței de învățământ profesional tehnic secundar în diferite proiecte, asupra calității procesului de instruire.


 Obiectivele:

  • Îmbunătăţirea pregătirii profesionale a elevilor şi creşterea performanţelor individuale ale acestora;
  • Formarea și dezvoltarea competemțelor cheie și a competențelor profesionale  pentru tineri și adulți prin participarea la programe de formare continuă;
  • Asigurarea condiţiilor de dezvoltare personală a elevilor prin accesul lor – pe baza propriei opţiuni – la proiecte educationale atractive.
Agenda seminarului
 



La ședință au paticipat reprezentanți ai instituțiilor de învățământ prefesional tehnic secundar din raioanele de nord a țării, a autorităților publice municipiale și locale, agenți economici de la diferite întreprinderi.
În cadrul acestui eveniment au fost abordate aspectele ce țin de asigurarea calității procesului de instruire profesională.
A deschis ședința domnul Vladimir Surdu, președintele consiuluilui directorilor zona de nord.
Cuvânt de început a fost a doamnei director Camerzan V. cu un scurt istoric despre Școala Profesională or. Cupcini și deasemenea despre:
Viziunea strategică asupra educației și formării profesionale în Republica Moldova este de a oferi tuturor persoanelor posibilitatea dobândirii de competențe de nivel ridicat, relevante pentru piața muncii și societate.
Sistemul de educație și formare profesională  asigură o vizibilitate crescută a competențelor și o mai bună utilizare a acestora pe piața muncii, bazându-se pe anticiparea nevoilor de competențe și a tendințelor pe piața muncii.
Au prezentat comunicări:
Odobescu Valerian, director adjunct interimar instruire și producere, subiectul - Impactul participării instituței de învățământ professional tehnic secundar în diferite proiecte, asupra calității procesului de instruire
·                 Misiunea Școlii a fost realizată, plecând de la majuscule localității prin:
COMPETENȚĂ
   UTILITATE
      PROFESIONALISM
        CALITATE
           INTERES
             NĂZUIRE
                INCREDERE
·                 În 2009-2011, 2013-2018 au fost elaborate 2 Planuri de Dezvoltare
 a Şcolii Profesionale Cupcini
·                 2007-2015 Elaborarea Planului de Dezvoltarea a Școlii
·                 A fost prezentat Barometrul profesiilor În scopul prognozării schimbărilor care vor avea loc în structura forţei de muncă şi a extinde cunoştinţele despre piaţa muncii.
·                 Profesiile oferite din Școala Profesională:
-        Mecanic auto
-        Operator pentru suportul tehnic
-        Electrogazosudor - montator
-        Bucătar – cofetar
·                 Personalul didactice care activează în Școala Profesională or. Cupcini (diagrama)
·                 Vârsta medie a cadrelor didactice(diagrama)
·                 Cursuri de formare continuă: Gândirea critică în formarea competențelor profesionale
·                 Demonstrarea calitatea lecțiilor teoretice:
·                 Asigurarea unor servicii de calitate oferite de şcoală;
·                 Formarea continuă a cadrelor didactice în vederea asigurării calităţii în educaţie şi flexibilităţii în formare profesională;
·                 Diagrama cu formarea profesională continuă a cadrelor didactice pe parcursul a 3 ani.
·                 Numărul de elevii admiși pe parcursul a 2 ani.
·                 Cursuri de formare continu absolvite de cadrele didactice la diciplinele de profesie.(diagrama)
Calitatea lecțiilor ptactice Programe de studii noi, infrastructură modernizată, lecții practice direct la întreprindere și posibilități de angajare în câmpul muncii – sunt doar câteva dintre realizările reformei învățământului în Școală.
I.
·                 Parteneriate pentru calitatea și relevanța Învățământului profesional tehnic în domeniul TIC din Republica Moldova
·                 Concursul: Cel mai bun plan de afaceri:
·                 Machete de la examenul de calificare.
·                 Numărul de absolvenți și gradul de calificare pe parcursul a 2 ani(diagrama)
·                 Angajarea în câmpul muncii a eleviilor a aniilor 2015- 2017

Cugal Galina, șef de secție:
Agenții economici au observat nivelul profesional crescând a elevilor noștri și  doresc să încheie contracte la stagii de practice în producție. Dacă înainte de participare în proiecte noi avem 4-6 contracte cu AE, atunci după 9 ani de colaborare, dinamica a crescut până la 59 contracte încheiate


Școala Profesională or.Cupcini - spațiu pentru o cooperare activă cu partenerii strategici, care permite îmbunătățirea calității educației și pentru a răspunde cerințelor consumatorilor.
Principalii parteneri strategici : ICS ”Moldova Zahar” SRL;  SA ”Nic Ol” ;
ICS ”Natur Bravo”SRL ; SA ”Caro Service” ; SA”Arisa Farm” SRL; SA ”Vlados -Com” ; SA ”Digital - Expres” ; SA ”Drumuri Edineț” ș.a.
În prezent cei mai mulți elevi  merg la stagii de  practica la ICS ”Moldova Zahar” SRL Cupcini. În anul 2015 la întreprinderea dată au desfășurat practica 10 elevi. În anul 2016 – 12 elevi. În anul 2017 întreprinderea a pus la dispoziție circa 15 locuri pentru desfășurarea stagiilor de practică în producție.
De asemenea este o înțelegere cu conducerea ICS ”Natur Bravo” SRL Cupcini, care planifică că în anul 2018 să ofere 10 locuri de stagii practică în producție pentru elevii ȘP,or. Cupcini la meseria Electrogazosudor-montator. Școala are relații stabile cu agentul economic SRL ”Nic Oil”, la care desfășoară stagiile de practica în producție 4-5 elevi anual.

Diaconiță Leonid, șef de secție, subiectul - Colaborarea cu experții din Germania, stagierea în Germania, dotarea sălilor de studii cu materiale didactice
Impactul participării Școlii Profesionale or.Cupcini, în proiectele internaționale, este destul de avantajos și productiv în acumularea competențelor maiștrilor-instructori și profesorilor de profil la elaborarea proiectelor didactice și organizarea orelor teoretice.
Întâlnirile și schimbul de experiență cu experții din Germania ne-au insuflat încredere și speranță în motivarea elevilor și în sporirea calității lecțiilor.

La sfârţitul seminarului, profesoarele de limba şi literatura română, Cojocari V şi Gudumac G, au organizat împreună cu elevii şcolii o şezătoare cu genericul: În ajun de Sfântul Andrei.
Obiectivele acestei activităţi au fost: promovarea şi valorificarea obiceiurilor şi tradiţiilor populare ce ţin de sărbătoarea Sfântul Andrei; dezvoltarea sentimentului de dragoste faţă de obiceiurile şi tradiţiile neamului.
Elevii şi-au demonstrat nu numai abilităţile artistice şi teatrale, dar şi cunoaşterea superstiţiilor legate de noaptea de Sfîntul Andrei.
Cele mai multe au fost legate de măritiş, de protecţia împotriva spiretelor rele.