marți, 29 mai 2018

Campionatul Gastronomic Junior 2018

   La data de 26.05.2018, în incinta Școlii Profesionale nr. 2, mun. Chișinău a avut loc Campionatul Gastronomic Junior2018, ediția III, la care au participat și elevii Școlii Profesionale din or. Cupcini. Campionatul a fost destinat elevilor din instituțiile de învățământ profesional tehnic, care pregătesc specialiști la meseriile Bucătar, Cofetar, Brutar. Scopul Campionatului a fost promovarea meseriilor respective și sporirea atractivității instituțiilor de învățământ profesional tehnic secundar și post secundar.
 

  Membrii juriului Campionatului  Gastronomic pentru Juniori:
      Elena Ciobanu – președintele Asociației Culinarilor Catering Moldova;
      Palitu Galina – bucătar – șef de renume mondial;
      Mate Andras – bucătar – șef din România;
      Marian Danu – bucătar – șef Studioului Gastronomic Lo Chef ;
      Ala Osoianu – consultant principal, Direcția Învățământ Profesional Tehnic din cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării;
      Franco Sanna – manager general Casa Rinaldi in Moldova;
      Tania Lazar-Cepoi – producător Compania Teleradio Moldova;
      Valentina Chiriac – președintele Federației Sindicale SindLUCAS;
      Alexander Trifan – Target Group Manager HoReCa/Trader Metro Cash&Carry;
      Alexandra Gontea – bucătar – șef Vila Verde.
   Competiția a fost susținută de fundația CONSEPT/LED, din partea cârea au fost prezenți dna Lilia Stîrcea și dnul Pius Frick, care întotdeauna susțin cele mai nobile porniri ale școlilor profesional tehnice.


   Elevii au concurat la trei categorii:
-    Tema de acasă, cu genericul Tradiții culinare modovenești
Masa a fost prezentată de eleva grupei 24 - Cecoi Snejana, care a prezentat bucate tradiționale din zona de nord a țării: Coroana din costițe de porc cu sarmale; Baba albă și baba neagră; Cușma lui Guguță (așa cum se prepară doar la nordul țării); Rulade asortate cu diverse umpluturi; Desert- Caise din aluat fărâmicios cu lapte condesat fert și un un Cabernet de Cricova.

-    Categoria Școala Anului a fost prezentată de elevii grupei 25 de bucătari Bucarciuc Deonisie, Cașcaval Ela și Corceac Ilia, care au luat parte și la proba Cutia Magică.
La proba Cutia Majică produsele au fost acordate de Casa Rinaldi în Moldova – partener jeneral ale celor mai frumoase masterclass-uri oferite cadrelor didactice din sistemul de învățământ profesional tehnic.


   Elevii Ș.P. or. Cupcini au fost menționați ci diplomă de participare. Ei au primit o lecție bună, concurând cu adversari puternici. Noi succese pe viitor!





O excursie de vis în Parlament

   La data de 28.05.2018,  o echipă formată din 15 elevi și 5 cadre didactice ai Școlii Profesionale din or.Cupcini, la inițiativa direcției școlii, au avut posibilitatea și  norocul  să facă o excursie ghidată  prin clădirea Parlamentului Republicii Moldova și să vadă,  din interior, unde activează deputații și să afle mai mult despre activitatea legislativă, direct de la sursă.
   Au rămas cu toții plăcut mulțumiți de ospitalitatea gazdei, care foarte frumos și cu lux de amănunte au prezentat date istorice despre  clădirea Parlamentului Republicii Moldova. Elevilor li s-a permis să intre și în Muzeul Parlamentului, care include și cadourile deputaților, primite  în timpul deplasărilor de serviciu, dar și o expoziție de fotografii și documente ale Sfatului Țării, precum și materialele elaborate de Parlamentul Republicii Moldova de la proclamarea independenței până în prezent. Elevii au rămas impresionați și de sala de presă - un spațiu de  lucru pentru jurnaliștii acreditați în Parlament,  I-a fascinat și dotarea cu mobilier nou, monitoarele şi sistemul automatizat de comunicare al sălii Europa.  În ea au văzut și galeria, în care se află standul cu fotografii ce poartă mesajul: Eu sunt vocea ta . Excursia, prin clădirea Parlamentului, s-a încheiat cu vizita  în Sala de plen a Legislativului . Aspectul acestei săli a frapat privirea elevilor. Aici ei au avut posibilitatea să adreseze diverse întrebări, primind  un răspuns sincer  la fiecare dintre ele.
   Sperăm ca  această excursie să rămână în sufletul elevilor Școlii Profesionale din or. Cupcini pentru toată viața.




marți, 8 mai 2018

O călătorie de neuitat

   Ca să vezi frumusețile și să admiri tablourile pictate cu multă migală de către Cel de Sus, trebuie să mergi încet, să urci și să cobori, fără mare grabă, să ai răbdare și să uiți de măsura timpului.
   Sâmbătă, 5mai 2018... O echipă, formată din 29 de elevi și 6 cadre didactice, din Școala Profesională, or.Cupcini, la inițiativa direcției școlii și cu binecuvântarea bunului Dumnezeu, a purces la drum să cunoască meleagul.
   Am pornit spre Soroca. Sate bogate în fel de fel de frumuseți.Ele știu să aștepte, ele știu să provoace, ele au ceva special pentru fiecare. La ora matinală peisajele uluitoare păreau adevărate oaze la văzul cărora nu aveai cum să taci. Dar a privi aceste frumuseți doar cu ochiul  nu înseamnă aproape nimic. Măsura, impor-tanța, valoarea lor trebuie trecută prin suflet.
   Ajunși în fața cetății Soroca, ne-am salutat cu Nistrul, pe apa căruia treceau două lebede albe și grați-oase, iar câteva rațe îi sfidau zarea. Aruncându-mi privirea pe malul celălalt, o întrebare mi-a sfredelit sufletul: ,,Nistrule care ne-mparți, cât o să ne mai desparți?”  Gândul meu a fost auzit de Soare care și-a slobozit razele ca un ,,Curcubeu al speranței” ce lega cele două maluri.
   Deoarece mai aveam ceva timp până la deschiderea Cetății, am mers la Lumânarea Recunoștinței-Monument  închinat  Limbii Române. Urcând celle 675 de trepte până la clopotnița în formă de lumânare cu o lungime de 29,5m, cu toții am învățat o lecție că toată lumea vrea să trăiască pe vârful unui munte, fără să știe că adevărata fericire este în felul în care urci pantele abrupte spre vârf. Pe o stâncă  la marginea Sorocii, falnic peste Nistru, stă  ,,lumânarea” care este una dintre cele mai importante structure din istoria modernă a Republicii Moldova, construită la inițiativa vestitului clasic al literaturii, Ion Druță. Acest turn constituie un tribut adus tuturor eroilor anonimi, oamenilor care și-au păstrat limba, cultura și istoria țării noastre prin multicolora palitră a civilizației umane.
   Reîntorși la cetatea Sorocii,am fost întâmpinați de un ghid care ne-a vorbit documentare, despre Atestările documentare, Punctul strategic și Restaurările cetății. Elevii curioși au vizitat întreaga curte, pozând din turnuri.
   Obosiți, dar dornici de a cunoaște, am continuat  călătoria spre Rezina pentru a vizita mănăstirea Saharna, situată la 8 km distanță de oraș. Din păcate, nu am avut parte de un ghid care să ne conducă și să ne vorbească din istoria mănăstirii. La intrare în mănăstire am schimbat câteva vorbe cu un călugăr de la care am aflat că mănăstirea a fost construită în anul 1766 în cinstea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. În anul 1964 a fost închisă. Am înțeles că ateii s-au răfuit rău cu sfântul lăcaș. Și numai la cererea cetățe-nilor,mănăstirea a fost redeschisă în anul 1990. În apropiere curge râul Saharna care are 22 de cascade. Echipa a mers la una dintre cele mai frumoase ce se află foarte aproape de mănăstire și cade de la o înălțime de 10 metri. Curiozitatea i-a dus pe unii elevi și prin interiorul unor schituri rupestre, iar Credința   i-a acufundat în apa miraculoasă și rece ca ghiața, i-a ridicat pe stânca numită  ,,Talpa Maicii Domnului”, care deschide drumul spre  inima tuturor celor care aud chemarea la rugăciune, care iubesc frumusețile naturii.
   La întoarcerea spre casă, am intrat și pe la mănăstirea Nicoreni, să punem câte o lumânare pentru sănătatea celor dragi sufletului  și să-i mulțumim Domnului pentru binecuvântarea și puterea cu care ne-a înzestrat de a porni la drum pentru a cunoaște locuri și oameni, pentru a trăi clipe de înălțare și revelație.





luni, 7 mai 2018

Competiţii militar – sportive „Pe meleagurile natale”

   La data de 04.05.2018 pe stadionul or. Edineţ s-a desfăşurat competiţii militar – sportive cu genericul „Pe meleagurile natale” cu recruţii (vârsta 16-18 ani).
   S-a început cu deschiderea solemnă a jocurilor militar – sportive, în care le-a urat succese mari preşedintele raionului Edineţ – dl Iurii Garas şi comandantul centrului militar teritorial Edineţ – dl Vitalie Cuţei.
   Toţi participanţii au dat dovadă de măiestrie şi o pregătire fizică bună. De asemenea şi şcoala noastră se mândreşte cu unele succese, aceştea fiind:
Boico Olesea , gr.15– alergare 1000 m, locul I;
Melnic Vitalii, gr.25 – montarea şi demontarea pistolului mitralieră, locul I;
Corceac Ilia, gr.25 – tragere din puşcă pneumatică, locul I;
Fandofan Anastasia, gr.15 – concursul ziarelor de perete, locul II;
Gaitur David, gr.20 – tracţiuni în braţe la bara fixă, locul III
   La finele concursului a avut loc defilarea fanfarei militare, exerciţii demonstrative din unităţile militare a Forţelor Armate, lupta corp la corp.
   Concursul s-a încheiat cu festivitatea de premiere a câştigătorilor, primind diplome şi medalii.
   Toţi participanţii au luat prânzul la Cafenea.
Mulţumim tuturor pentru participarea activă.









miercuri, 2 mai 2018

Ziua ușilor deschise

   La data de 27.04.2018, în incinta Școlii Profesionale din orașul Cupcini, s-a desfășurat Ziua ușilor deschise.
   Instituția de învățământ și-a deschis larg brațele, ca să primească elevii din gimnaziile raionului. Sala de festivități a școlii a devenit o adevărată casă mare, în care oaspeții au avut posibilitate să facă cunoștință cu profesorii și maiștrii școlii noastre. Directorul interimar al ȘP Cupcini, Camerzan Violeta, a făcut o prezentare despre școală, familiarizând elevii nu numai cu proiectele internaționale în care activează școala, dar și cu meseriile pe care le studiază elevii.

   În timpul excursiei, elevii din gimnazii au avut posibilitate să facă cunoștință cu utilajul, atelierele, laboratoarele, sala de sport, cantina, dar și să facă niște încercări de mânuire a uneltelor de lucru și a utilajelor.





   Partea a doua a activității, Copacul meseriilor,  s-a desfășurat cu un deosebit interes din partea elevilor , deoarece ei și-au demonstrat preferința față de o meserie anume.


   Programul s-a încheiat cu un prânz pentru oaspeți. A fost un eveniment grandios și de mare responsabilitate, deoarece oaspeții noștri sunt potențialii elevi ai școlii noastre.
Concurs regional la meserie
”Operator pentru suportul tehnic al calculatoarelor”

  La data de 26 aprilie 2018, în incinta Şcolii Profesionale nr.5 din mun. Bălţi, a avut loc concursul regional: „Cel mai bun elev în meserie”.
   Acest concurs s-a desfăşurat la meseria „Operator pentru suportul tehnic al calculatoarelor”, la care au fost înregistraţi 9 participanţi din diferite şcoli profesionale. Cuvânt de deschidere i s-a oferit preşedintelui consiliului directorilor, dl Surdu Vladimir, prin care a dorit succes tuturor participanţilor.
   Din Şcoala Profesională or. Cupcini au participat 2 elevi: Muntean Victor-gr.26 şi Grosu Cristi –gr.36.
   Concursul s-a desfășurat în 2 etape: 1- partea teoretică, test on-line şi 2- partea practică la care elevii au trecut prin 3 module. Modulul 1 – Asamblarea şi dezasamblarea calculatorului, modulul 2 – Instalarea produselor program, modulul 3 – Instalarea reţelelor de calculatoare.
   Majoritatea elevilor au dat dovadă de cunoştinţe teoretice şi măiestrie profesională la toate 3 module.
   La finele concursului s-a efectuat totalurile, după care au fost înmânate diplome. Şcoala noastră se mândreşte cu 2 diplome:  Muntean Victor – diplomă deţinând locul III şi Grosu Cristi – diplomă de menţiune. De asemenea au fost înmânate certificate de participare maiştrilor care au fost în calitate de responsabili la desfășurarea concursului.
  Mulțumim elevilor pentru participare.