MIROASE A TOAMNA
O zi comună şi plictisitoare, numai bună
pentru a hoinări cu mintea prin trecut şi prezent. Stau în faţa ferestrei şi
privesc pe fereastră la pomii rămaşi golaşi şi neajutoraţi. Ştiindu-i astă
primăvară verzi, nu pot să nu mă întreb de ce nu-şi pot păstra culoarea frunzei
şi tinereţea pură. În loc de răspuns, urechile-mi percep un foşnet de frunze
uscate. Gândul completează restul răspunsului: e legea firii. Unii se nasc,
trăiesc şi gustă din bucuriile vieţii, iar alţii în loc de bucurie au doar
speranţă. Aceştia din urmă îşi fac bagajele şi se îndreaptă spre noi
orizonturi, ascunse de ochii lumii.
O rază ruşinoasă de soare, răsărită de după
nori, mă aduce cu mintea în prezent. Îmi mângâie faţa blândă şi imediat simt
admiraţie faţă de creaţia naturii. Un zâmbet discret îmi încolţeşte în colţul
gurii, iar ochii sorb cu plăcere apariţia soarelui. Îmi aduce aminte de
dimineţile de vară. Mi-e dor de păsărelele vesele, de rândunicile ce zi de zi
ciripeau la geam să le deschid şi să le presar grăunţe pe pervaz.
Încântarea durează puţin, căci soarele
obosit de arşiţa verii, se ascunde după un deal pe când măreaţa lună apare, ca
de obicei, mândră şi graţioasă. Lăsarea serii aduce cu sine şi un vânt rece.
Acesta suflă cu putere şi răscoleşte toate frunzele. Atmosfera este sumbră, am
senzaţia că natura se poartă duşmănos, risipind covorul ruginiu în cele patru
zări. Prin geamul deschis vântul îşi face loc în cameră. Miroase a frig.
Miroase a toamnă.
Ce bine e să fii acasă, într-un loc cald,
plin de iubire și siguranţă.