MIROASE A TOAMNA

     O zi comună şi plictisitoare, numai bună pentru a hoinări cu mintea prin trecut şi prezent. Stau în faţa ferestrei şi privesc pe fereastră la pomii rămaşi golaşi şi neajutoraţi. Ştiindu-i astă primăvară verzi, nu pot să nu mă întreb de ce nu-şi pot păstra culoarea frunzei şi tinereţea pură. În loc de răspuns, urechile-mi percep un foşnet de frunze uscate. Gândul completează restul răspunsului: e legea firii. Unii se nasc, trăiesc şi gustă din bucuriile vieţii, iar alţii în loc de bucurie au doar speranţă. Aceştia din urmă îşi fac bagajele şi se îndreaptă spre noi orizonturi, ascunse de ochii lumii.

     O rază ruşinoasă de soare, răsărită de după nori, mă aduce cu mintea în prezent. Îmi mângâie faţa blândă şi imediat simt admiraţie faţă de creaţia naturii. Un zâmbet discret îmi încolţeşte în colţul gurii, iar ochii sorb cu plăcere apariţia soarelui. Îmi aduce aminte de dimineţile de vară. Mi-e dor de păsărelele vesele, de rândunicile ce zi de zi ciripeau la geam să le deschid şi să le presar grăunţe pe pervaz.

     Încântarea durează puţin, căci soarele obosit de arşiţa verii, se ascunde după un deal pe când măreaţa lună apare, ca de obicei, mândră şi graţioasă. Lăsarea serii aduce cu sine şi un vânt rece. Acesta suflă cu putere şi răscoleşte toate frunzele. Atmosfera este sumbră, am senzaţia că natura se poartă duşmănos, risipind covorul ruginiu în cele patru zări. Prin geamul deschis vântul îşi face loc în cameră. Miroase a frig. Miroase a toamnă.

     Ce bine e să fii acasă, într-un loc cald, plin de iubire și siguranţă.